Veste bună pentru ȘOFERI. Cum pot scăpa de două puncte DE PENALIZARE

Veste bună pentru ȘOFERI. Cum pot scăpa de două puncte DE PENALIZARE
Publicat: 25/02/2019, 20:03
Actualizat: 25/03/2019, 19:09

„În cazul aplicării a două puncte de penalizare, altele decât cele două premergătoare suspendării permisului de conducere, titularul acestuia poate cere anularea acestor două puncte în urma prezentării dovezii faptului că a participat la vizionarea unui film educativ, realizat de Poliția Română, despre efectele nerespectării regulilor în trafic. Conducătorul auto poate face această solicitare o singură dată într-un interval de șase luni. Vizionarea acestor filme educative din domeniul siguranței rutiere se va face în structurile și la partenerii aprobați de Poliția Română, cu drept de eliberare a dovezii de participare la vizionare”, se arată într-un amendament la proiectul inițiat de senatorul PNL Mario-Ovidiu Oprea.

Senatorul PNL susține că această măsură este o practică întâlnită și în alte state, cu rezultate pozitive în ceea ce privește corectarea voluntară a unor acțiuni greșite la volan.

„Pedepsirea încălcării Codului rutier este astfel dublată de educație rutieră și conștientizarea pericolului pe care îl constituie comportamentul greșit la volan”, se arată în expunerea de motive.

Suspendarea permisului pentru posesorii cu o vechime mai mică de un an se va face la cumularea a 12 puncte, nu 15, ca în cazul celorlalți șoferi.

„De o importanță covârșitoare este înțelegerea responsabilității enorme pe care o avem în calitate de conducători auto, chiar de la bun început”, motivează Oprea reducerea numărului de puncte pentru șoferii începători.

Proiectul a fost aprobat cu 85 de voturi „pentru” și două abțineri.

Senatul a fost prima cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaților.

Foto: Mediafax Foto

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Alimentele bogate în sare ar trebui interzise, recomandă OMS
×